o scurta continuare

a doua zi in autobuz, da, in 601, mergand sa-mi ghiftuiesc pantelcele la rudele mele despre care am aflat ca uitasera sa gateasca, "intamplator' aud conversatia bunaciunii catre a ei mama. Ca e bunaciune, se-ntelege, nu trebuie sa va mai explic eu cum arata, ce gloss are, pantofii, fusta sutienul si chiloii pe care doar ti-i poti inchipui, pe-acolo, ascunsi. Imi cer scuze in fata tuturor bunaciunilor. Dar haideti sa vedem ce ii spunea mamei. Era un fel de scrisoare de recomandare: "da hai ma mama, suna-l... eu ce fac? ma duc asa... din partea nimanui?!" in mare cam asta a fost discutia; cu mici perturbari.
Si cum obisnuiesc sa cred ca ceilalti oameni nu au alte preocupari in afara de preocuparile mele, ca intra asa intr-un usor stand-by cand nu sunt eu prin preajma sa interactionez, am dedus ca vrea si ea sa se angajeze. Mi s-a spus de niste prieteni bine voitori, ca orice prieteni cu exceptia celor rau voitori, indeobste numiti si dusmani (asta a fost in plus, dar ce sa-i faci?) ca poate se ducea la o nunta sau chiar la vreo inmormantare. dar nu si aste doua activitati fac parte din chinul implicarii activ sociale?
retoric ma intreb, pe mine mie