adevarul despre vintila corbul; top carrefour

Vazand editiile de lux de la editura Adevarul Holding, m-am intrebat: cine e vintila corbul, oau, are 31 de carti, si a scris in Franta. si nu singur, m-am intrebat, odata cu mine si alti oameni se intrebau. Pasul unu (exista un singur pas) google te duce la wikipedia si afli. in caz ca te-ai intrebat. Vintila dumitru popescu economu corbul (pe numele lui adevarat) este autorul cel mai vandut in perioada comunismului. Nea marin miliardar? el l-a facut, ceva cu comisarul sau revansa? el le-a facut. Ajuns in Franta, langa Versailles a continuat seria de bestsellere. 31 la numar, invelite in piele adevarata, desi permiteti-mi sa ma indoi, in schimb hartia e de calitate. (aceesi surpriza de la Nemira cu seria de autor rodica ojoc-brasoveanu). Nu sunt in masura sa am un comentariu pertinent, necitind si neintentionand in urmatoarele zeci de ani sa citesc, dar... hai, frate!
ce?, n-avem noi tineri sau alti autori de redescoperit? Toxiciologia si ingeniosul bine temperat scoase de humanitas nu cred sa se mai gaseasca (scoase in editii standard, cin acelea cu carton subtirel si cu corp ce se desprinde in fascicule de la prima lectura hardcore) Scoala de la targoviste, sau sau sau, ma rog. voi hotarati. (de fapt nu. oricum alcatuite in cincinale cartile de 50 de lei stau linistite asteptandu-si urmasii carora sa le fie lasate, vezi sloganul)
Asta se intampla in Carrfour unde m-am trezit azi dimineata, si pentru ca n-aveam ce face si aveam nevoie de ceapa am hotarat sa intru. Evident am cumparat mai mult decat intentionam. Printre care cumparaturi pot enumera si un wok, ceva mai deschis si mai adanc decat resoul meu cu ajutorul caruia o sa imi umplu intreaga camera (15 metri patrati pentru 2 oameni) de miresme aromitoare de pui cu multe legume. cu ceapa si ardeii in cosul din plastic albastru m-am dus sa ma uit la carti. tanananam! raftul cu topul cartilor vandute (ca-n orce magazin care se respecta).
locul 1 (si doi) am dedus asta fiind ca cele doua titluri erau pe cel mai de sus raft (neetichetate, nediferentiate, asa cum Carrefour are marele merit sa opereze de obicei, de la pateul mandy, la sticlele de orangina la promotie, te bazezi pe intuitie pentru a stabili pretul sau produsul sub care se afla o ratacita de eticheta, asta daca se afla) Pe locul unudoi era Pamuk-ma numesc rosu, era cea din stanga deci prima, cea mai vanduta carte de vreo doi ani incoace. tot pe locul unudoi, dar in dreapta, era proust, marcel in cautarea timpului pierdut (leda clasic 129 de lei, 5 volume). raaftul denisei in ordinea: 3diane setterfield-a 13 poveste, 4arthur bloch LEGEA lui murphy, 5pamuk-zapada, 6arthur golden-memoriile unei gheise, 7paler-viata pe un peron, 8J. Meek-un gest de iubire. 9-10 nediferentiat -racani pifani si veterani (coord. radu paraschivescu). proust? sunt surprins sau l-au pus acolo ca e francez, si face reclama lantului de magazine.

cand dracul isi schimba naravul. despre deznadejde. pe scurt

Un lucru bine cunoscut e ca dracii nu au par. Se stie, deci norocul se poate schimba. Mai devreme l-am/i-am socotit pe ei responsabil pentru mancarimea mea in $@# ca sa ma maturizez, responsabilizez, activez, si alte ez-uri. Dar atunci o veste buna si fara de speranta se ridica peste negurile deznadejdii ce parea ca cuprinsese nesfarsitele intinderi ale fiintei ducand-o spre o satre asemanatoare ipohondriei. O speranta! atat cat are nevoie intreaga umanitate ca sa cada mereu si mereu in deznadejdea(cuvant rusesc, abisal, mare merit al limbii noastre "i-o comoara" ca l-a ales tocmai pe acesta din multitudinea de limbi pamantesti. daca ma gandesc oleaca, americani, e posibil ca nic macar sa nu aiba un echivalent).
Primesc de la o important agentie de publicitate o tema. O rezolv. Nu incalc deadline-ul. Nici un raspuns. De luni (dead-line) pana joi e cale lunga, asa ca joi trimit un mail in care solicit un raspuns. sunt sunat in timp ce eram la dus. sun inapoi, o secretara. imi spune ca dl. D.I. o sa-mi trimita un mail: Mailul--pai cum sa dau de tine daca nu raspunzi la telefon. Reamintesc sunase o singura data cand eram la dus, dupa cum bine stiti. poti veni luni la un interviu.
Ma duc, pai cum sa nu pot. (aici e primul moment de glorie al nenumitului) Barbat bine legat (se poate citi si burta) cu barba, cam la 50 de ani. Genul de om caruia cand ii strangi mana te faci sa i-o strangi mai tare. (e o chestie intre barbati, desi niciunul dintre cei carora le-am povestit nu a confirmat-o). serios si laconic. Tema e "relativ OK" deci e bine, dar de ce nu e atat de bine?!! hm. Vorbim, exces de seriozitate si profesionalism (singurul om pe ccare nu am reusit sa-l fac sa rada in timpul unui interviu, logic sansa trebuie sa fie de partea mea) Punctual ma intreaba ce-am vrut sa fac cu asta, de ce am facut asa. chiar m-a urmarit (critic) si ma baga in detalii. Asta m-a multumit in masura in care m-a speriat. "stii ca aici lucram dupa standardele de afara" si avea dreptate, lucrurile agatate pe pereti chiar erau bune si cand vazusem reclamele credeam ca sunt facut in afara. replica mea de un cliseism tamp: "sunt gata sa accept orice provocare" ma simteam ca la vreu-n reality show cu foste stuardese si barmani cu muschi. "da dar e o provocare mare" Nu vreau sa lucrez cu el in departament, simt ca m-ar cam devora un pic. Dar daca supravietuiesc. omul chiar le stie si iti impune respect si o oarecare doza de frica. dar nu are nebunia aia, sclipirea in ochi, gradul de inconstienta controlata.
este aceasta fata creativitatii? ar trebui sa ne lepadam de imagine eroului spintecator de ideei si oameni, Creatorul (cam ca pe la romantici)? Este el un super-pro, un scriitor profesionist, cu numar de ore de lucru si pensie? Astept experienta ce va sa vie.
P.S. Joi si vineri ma duc in simulare de job. Ultima proba. forta fie cu mine si dracul neschimbator. Doamne-ajuta!

o scurta continuare

a doua zi in autobuz, da, in 601, mergand sa-mi ghiftuiesc pantelcele la rudele mele despre care am aflat ca uitasera sa gateasca, "intamplator' aud conversatia bunaciunii catre a ei mama. Ca e bunaciune, se-ntelege, nu trebuie sa va mai explic eu cum arata, ce gloss are, pantofii, fusta sutienul si chiloii pe care doar ti-i poti inchipui, pe-acolo, ascunsi. Imi cer scuze in fata tuturor bunaciunilor. Dar haideti sa vedem ce ii spunea mamei. Era un fel de scrisoare de recomandare: "da hai ma mama, suna-l... eu ce fac? ma duc asa... din partea nimanui?!" in mare cam asta a fost discutia; cu mici perturbari.
Si cum obisnuiesc sa cred ca ceilalti oameni nu au alte preocupari in afara de preocuparile mele, ca intra asa intr-un usor stand-by cand nu sunt eu prin preajma sa interactionez, am dedus ca vrea si ea sa se angajeze. Mi s-a spus de niste prieteni bine voitori, ca orice prieteni cu exceptia celor rau voitori, indeobste numiti si dusmani (asta a fost in plus, dar ce sa-i faci?) ca poate se ducea la o nunta sau chiar la vreo inmormantare. dar nu si aste doua activitati fac parte din chinul implicarii activ sociale?
retoric ma intreb, pe mine mie

despre ce il intreba o candidada cand dracul il punea sa munceasca

daa, asta a fost inainte sa o cunosc pe mara. Inainte de ea a fost o alta, fata simpluta cu sandale naltute, din alea tanga, cu degetele despicate. Nici macar frumoasa nu era. Iar eu citeam dintr-o revista cu afaceri despre cum ajungi sa faci bani dintr-un blog. Si chiar ma gandeam la alternativa. Dar ea, fata smeada cu bluza si fusta maronii, ma tot intrerupea. probabil stresata de interviu, desi mi-a dat de inteles ca n-ar trebui sa fie asa: "pentru col-senter? Tot de la doamna Ioana veniti? e pe engleza? partaim sau...? si de unde stiti de post, din presa, sau... A, de pe internet... aveati pe e-giobs? ca si eu am avut da daca l-am sters pot sa revin la el sau trebuie sa fac altul?" Monosilabic cadeau cuvintele mele ca o avalansa peste intrebarile ei intrebandu-ma "cine dracului e doamna Ioana si de ce n-o cunosc si eu?" acolo cocotati pe canapeaua minimalist-portocalie (ea) eu individualist asezat intr-un fotoliu din aceeasi gama cu o revista in fata drept paravan pentru avalansa mea de raspunsuri monosilabice care cadeau dupa fiecare intrebare.
unde esti mara, mara cu unghiile tale ale dracului de rosii, cu fusta ta din blugi metalizati si parul negru dat cu placa. Mara, zombioaica mea de la resurse umane, te-astept desi aici nu e pe incercate. si veni mara, unduitoare si bruna, si am vorbit si am ras si am coborat la subsolul cu pereti in continuarea canapelelor (portocalii) si-am stat in capul mesei. si am plecat. fusese o zi de vara, si ce vara! Ah mara...

Cand te pune dracu sa lucrezi

Se intampla lucruri pe care nu le mai credeai in stare sa se intample. Dupa cum, o voi, ferventi si febrili cititori ai mei, ma plec voua; stiti... incerc sa ma angajez. Azi la 11 post de operator call center. Am stat 5 min pt ca ei aveau part time, asa cum cica scria si pe cv-ul meu elecronically made, dar eu optasem pe foile lor pentru full time. Am zis ca pot sa incer, AICI NU E PE INCERCATE! M-am ridicat si am plecat. ne-am strans mana, Mara, ah mara, asa o chema. Mara era numele ei. Mara care i-a strans mana domnului Emilian Ghelase si apoi si-a spus numele. Ca asa se face. SI domnul sus numit (de ea si de nimenialtcineva) a crezut ca tre sa-si spuna si el numele, dar si-a amintit ca i l-a spus ea (ergo il stia). A iesit din gura dumnealui, se-ntelege, o balbaiala haraita. De neinteles. Pentru el, dar ea, ea, Mara cu numele de zahar si unghiile rosii, a spus "si eu sunt incantata" Incantarea este o balbaiala haraita. iar "oamenii" de la HR sunt niste zombie.
Dar pana atunci... in hol, pe canapelele portocaliu-minimaliste asezate pe parchetul cu strungareata, in timp ce citeam dintr-o revista, o alta candidata ma tot intreba rahaturi.
despre care voi vorbi in numarul urmator pentru ca acum ma duc la munte. trenul particular ma va purta pana in Brasov. si apoi pe langa pe ciz(s)mele mele. Dar pana atunci trec prin Carrefour. Asta ca sa intalnesc alti zombie.

adevarul despre vintila corbul; top carrefour

adevarul despre vintila corbul; top carrefour

Vazand editiile de lux de la editura Adevarul Holding, m-am intrebat: cine e vintila corbul, oau, are 31 de carti, si a scris in Franta. si nu singur, m-am intrebat, odata cu mine si alti oameni se intrebau. Pasul unu (exista un singur pas) google te duce la wikipedia si afli. in caz ca te-ai intrebat. Vintila dumitru popescu economu corbul (pe numele lui adevarat) este autorul cel mai vandut in perioada comunismului. Nea marin miliardar? el l-a facut, ceva cu comisarul sau revansa? el le-a facut. Ajuns in Franta, langa Versailles a continuat seria de bestsellere. 31 la numar, invelite in piele adevarata, desi permiteti-mi sa ma indoi, in schimb hartia e de calitate. (aceesi surpriza de la Nemira cu seria de autor rodica ojoc-brasoveanu). Nu sunt in masura sa am un comentariu pertinent, necitind si neintentionand in urmatoarele zeci de ani sa citesc, dar... hai, frate!
ce?, n-avem noi tineri sau alti autori de redescoperit? Toxiciologia si ingeniosul bine temperat scoase de humanitas nu cred sa se mai gaseasca (scoase in editii standard, cin acelea cu carton subtirel si cu corp ce se desprinde in fascicule de la prima lectura hardcore) Scoala de la targoviste, sau sau sau, ma rog. voi hotarati. (de fapt nu. oricum alcatuite in cincinale cartile de 50 de lei stau linistite asteptandu-si urmasii carora sa le fie lasate, vezi sloganul)
Asta se intampla in Carrfour unde m-am trezit azi dimineata, si pentru ca n-aveam ce face si aveam nevoie de ceapa am hotarat sa intru. Evident am cumparat mai mult decat intentionam. Printre care cumparaturi pot enumera si un wok, ceva mai deschis si mai adanc decat resoul meu cu ajutorul caruia o sa imi umplu intreaga camera (15 metri patrati pentru 2 oameni) de miresme aromitoare de pui cu multe legume. cu ceapa si ardeii in cosul din plastic albastru m-am dus sa ma uit la carti. tanananam! raftul cu topul cartilor vandute (ca-n orce magazin care se respecta).
locul 1 (si doi) am dedus asta fiind ca cele doua titluri erau pe cel mai de sus raft (neetichetate, nediferentiate, asa cum Carrefour are marele merit sa opereze de obicei, de la pateul mandy, la sticlele de orangina la promotie, te bazezi pe intuitie pentru a stabili pretul sau produsul sub care se afla o ratacita de eticheta, asta daca se afla) Pe locul unudoi era Pamuk-ma numesc rosu, era cea din stanga deci prima, cea mai vanduta carte de vreo doi ani incoace. tot pe locul unudoi, dar in dreapta, era proust, marcel in cautarea timpului pierdut (leda clasic 129 de lei, 5 volume). raaftul denisei in ordinea: 3diane setterfield-a 13 poveste, 4arthur bloch LEGEA lui murphy, 5pamuk-zapada, 6arthur golden-memoriile unei gheise, 7paler-viata pe un peron, 8J. Meek-un gest de iubire. 9-10 nediferentiat -racani pifani si veterani (coord. radu paraschivescu). proust? sunt surprins sau l-au pus acolo ca e francez, si face reclama lantului de magazine.

Domnia sa VS. WE americans (autobiografii)

Un jurnal+ un blog pe 360+ acest blog= pierderea identitatii?
Cand a venit Andrei Codrescu la Limbi Straine ne-a vorbit foarte frumos si ritmat despre autobiografie. Un discurs care te captiveaza din/pentru placerea cu care-l auzi. opozitia dintre A. Codrescu, si, (sa zicem) H.R. Patapievici. Si ultimul te trage dupa el, poate din respect pt vorbele lui, poate pentru ca are un puternic capital de imagine in spatele domniei sale (asa ma inchipui adresandu-ma), incerci sa scoti tu ceva din tine pentru a-l urma.
Primul discurs se indreapta spre tine dar nu te atinge (este in primul rand despre autorul discursului) cu toate acestea te atrage.
Discursul din urma, (desi HR Patapievici a vorbit despre tineretea in care incerca sa se exprime cu totul, complicand actul, transformandu-l intr-unul inutil) te loveste si te ia cu el. Cu toate astea s-ar putea sa nu prea vezi unde si cum ai ajuns acolo. Ceea ce eu numesc argumentul lant/ argumentul funie.
A. Codrescu s-a referit la incercarea de a-si aduna amintirile/impresii/note de la prietenii sai. Revelatia: e o persoana mai putin importanta pentru ei, decat e pentru el insusi.
Si ajungem in cele din urma la omul care se arata pe sine, cand isi construieste o autobiografie si la omul care, la fel se construieste/explica/exprima prin ceilalti, printr-un soi de contingenta (a informatiilor care-l preced, si a oamenilor care-l asculta si care sunt mereu in fata lui.) El-noi.
pana la urma unde suntem noi?
Suntem in acelasi loc.